Salvati ROSIA MONTANA

Către

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Bucureşti

Doamnei Procuror General Laura Codruţa Kövesi

Subsemnatul Kreis Nicolae, din Turnu Ruieni nr. 43 judetul Caras Severin România, în calitate de petent în înţelesul pe care îl acordă acestui termen articolul nr. 51 din Constituţia României, conexat cu art. nr. 2 din OG nr. 27/2002 reactualizată,

Urmare adresei Dvs. nr. 515/VIII-1/2012,

Prin prezenta aduc SESIZĂRII intitulate S.O.S. ROMÂNIA, Rosia Montana, pe care v-am înaintat-o prin poşta electronică la data de 5 februarie 2012, următoarele

COMPLETĂRI:

1. Indicarea mijloacelor de probă.

Proba cu înscrisuri

Întru dovedirea faptelor sesizate în petiţia S.O.S. ROMÂNIA, Rosia Montana din 5 februarie 2012, menţionez următoarele înscrisuri oficiale:

a). Legea minelor din 4 iulie 1924, promulgată de Regele Ferdinad al României şi publicată în Monitorul Oficial din 4 iulie 1924. Prin această Lege s-a interzis concesionarea spre exploatare a resurselor minerale naţionale către persoane juridice străine;

b). Constituţia României din 1991, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 233 din 21 noembrie 1991. Această Constituţie nu prevede posibilitatea concesionării spre exploatare a resurselor minerale naţionale către persoane juridice străine;

c). Legea minelor nr. 61/1998, adoptată de Parlamentul României în şedinţa comună din data de 19 februarie 1998, semnată de Andrei Chiliman – Camera Deputaţilor – şi Cristian Dumitrescu- Senat, promulgată de preşedintele Emil Constantinescu prin Decretul nr. 89 din 04 martie 1998, publicată în Monitorul Oficial Partea a I-a nr. 113 din 16/03/1998, aflată în vigoare până la data de 27 martie 2003, când a fost abrogată prin efectul noii Legi a minelor, nr. 85/2003; Articolul 7 din Legea 61/1998 prevede în premieră naţională posibilitatea concesionării resurselor minerale nu numai companiilor şi societăţilor miniere naţionale, ci şi persoanelor juridice străine, contrar prevederilor atât ale Constituţiei 1991 cât şi ale Legii minelor 1924. Deci neconstituţionala Lege a minelor nr. 61/1998 a fost promulgată de Preşedintele Emil Constantinescu spre a servi exclusiv intereselor ţărilor occidentale, faptul în sine constituind infracţiunea de înaltă trădare a interesului naţional, în condiţiile în care menirea fundamentală a Preşedintelui României este tocmai aceea de a veghea la respectarea Constituţiei.

d). Legea nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor, adoptată de Parlamentul României în şedinţa comună din data de 28 octombrie 1998, semnată de Andrei Chiliman - Camera Deputaţilor – şi Ulm Spineanu - Senat, promulgată de preşedintele Emil Constantinescu prin Decretul nr. 405 din 24 noembrie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 459 din data de 30 noiembrie 1998. Prin acest act normativ s-a legiferat concesiunea către persoane juridice străine, fără modificarea prealabilă a Constituţiei, deci legea este neconstituţională/ilegală.

e). Hotărârea de Guvern nr.639 din 25 septembrie 1998 privind aprobarea Normelor pentru aplicarea Legii minelor nr.61/1998 contrasemnată de Radu Berceanu, vicepreşedinte al Partidul Democrat din partea Ministerului Industriei şi Comerţului, de Dan Radu Ruşanu, personalitate marcantă din conducerea Partidului Naţional Liberal, din partea Ministerului Finanţelor şil Mihail Ianăş, din partea Agenţiei Naţionale a Resurselor Minerale. Hotărârea vine să consfinţească încă odată că se poate realiza transferul unei licenţe de concesiune de explorare sau de exploatare către persoane juridice străine, cu aprobarea Regiei Naţionale a Resurselor Minerale, transfer care s-a realizat prin Ordinul nr. 310/9 octombrie 2000.

f). Licenţa de concesiune nr. 47/1999 pentru exploatarea minereurilor de aur şi argint din perimetrul Roşia Montana, acordată Companiei Naţionale a Cuprului, Aurului şi Fierului „Mininvest” Deva S.A., primită în 1997 şi aprobată în anul 1999 prin HG nr. 458/1999. Nu cunoaştem de cine este semnată întrucât n-a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Licenţa având caracter secret în ciuda faptului că nu constituie nici secret militar şi nici nu ţine de securitatea naţională, ci este informaţie de interes public, referitoare la modul de punere în valoare a resursele minerale din perimetrul Roşia Montana; fapta contravine prevederilor articolului 31 (1) din Constituţie, care stipulează: Dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public nu poate fi îngrădit; clasificarea la categoria secret a Licenţei de concesiune s-a făcut pentru a ascunde infracţiunile de abuz şi înaltă trădare ale autorităţilor române;

g). Hotărârea de Guvern 458 din 10 iunie 1999 privind aprobarea Licenţei de concesiune nr. 47/1999 pentru exploatarea minereurilor auro-argentifere din perimetrul Roşia Montană, judeţul Alba, încheiată între Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale şi Compania Naţională a Cuprului, Aurului şi Fierului "Minvest" Deva - S.A. Hotărârea este semnată de prim-ministrul Radu Vasile şi contrasemnată de către preşedintele ANMR, Mihai Ianaş, de către Radu Berceanu, ministrul industriei şi comerţului şi de către Decebal Traian Remeş, ministrul finanţelor, şi publicată în Monitorul Oficial al României nr. 285/21 iunie 1999. HG 458/1999 este neconstituţională întrucât o asemenea Hotărâre nu putea fi emisă decât după modificarea prealabilă a Constituţiei. Guvernul României este părtaş la infracţiunea de înaltă trădare iniţiată şi comisă de Preşedintele Emil Constantinescu.

h) Ordinul nr. 310/9 octombrie 2000, privind transferul licenţei de concesiune nr. 47/1999 de la Compania Naţională a Cuprului, Aurului şi Fierului "Minvest" - S.A., către Societatea Comercială privată “Roşia Montana Gold Corporation” S.A. (RMGC), astfel încât Compania “Mininvest” rămâne afiliată la RMGC în condiţiile stabilite prin licenţă. Ordinul este semnat de preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, Mihail Ianăş, şi este publicat în M. Of. Partea I, nr. 504 /13.X.2000.

Legea minelor 1924 a rămas în vigoare timp de 74 de ani, de ea necutezând să se atingă nici măcar regimul comunist, în timp ce regimurile Constantinescu şi Iliescu au emis în interval de 5 ani două Legi ale minelor (ultima fiind Legea minelor nr. 85 din 18 martie 2003), alături de o mulţime de alte acte normative menite să mulţumească pe deplin interesele ţărilor occidentale asupra zăcămintelor aurifere/metalifere din ţara noastră.

Din sursa http://www.kamikazeonline.ro/2011/08/ca-sa-si-demonstreze-buna-credinta-presedintele-basescu-trebuie-sa-desecretizeze-contractul-rmgc/ reţinem următoarea informaţie în legătură cu opinia exprimată de Academia Română:

În noiembrie 2009, Academia Română a prezentat un punct de vedere asupra exploatării miniere de la Roșia Montană. Potrivit documentului, cota de participare la profit a statului român ar trebui să fie cu mult mai mare decît este în prezent. Potrivit Registrului Comerțului, Minvest Deva, societatea comercială de stat, deține o cotă de 19,3% din acțiunile RMGC, iar Gabriel Resources 80,4%. Academia arată că „în lume (mai ales în Orientul Mijlociu şi Asia Centrală), în loc de concesionare se practică aşa numitul production sharing agreement (acord de împărţire a producţiei). Potrivit acestui tip de relaţii între un stat şi o companie de extracţie a unor resurse minerale (de obicei petrol), după ce compania îşi acoperă costurile de capital şi operaţionale, producţia este împărţită între stat şi companie, de obicei 80% pentru statul respectiv şi 20% pentru companie“. Aşa dar, statul român ar trebui să ia 80% din producţia de aur.

Din sursa http://www.cdep.ro/pls/steno/steno.stenograma?ids=5367&idm=11&idl=1

aflăm următoarele detalii:

Dacă exploatarea minereurilor auro-argentifere ar fi rămas la Compania Naţională a Cuprului, Aurului şi Fierului "Minvest" Deva S.A., societate cu capital integral de stat, totul ar fi fost legal şi n-ar mai fi fost generate atîtea discuţii, confuzii şi proteste, care au creat o stare de tensiune inutilă în societatea românească şi profituri nelegale pentru alţii.

Crearea Societăţii Comerciale Roşia Montană Gold Corporation S.A. În fapt, Societatea Comercială Roşia Montană Gold Corporation S.A., persoană juridică română a fost creată în 1997, prin asocierea firmei canadiene Gabriel Resources Limited cu Compania Naţională Minvest Deva şi alţi trei acţionari români.

Conform informaţiilor actuale, prin acţionariatul firmei Gabriel Resources Limited fac parte un număr de bănci şi instituţii financiare internaţionale de renume, din care putem enunţa: Montreal Police Pension Fund, Royal Bank Investment Management, J.p. Morgan Fleming, Credit Suisse Bank Asset. Management, Société Generale Bank Asset Management, Ing Bank Paris, Merill Lynch Bank Asset Management, Resources Capital Fund Rothchild Bank, Wellington Asset Management, unde acţionar este Guvernul american, fără a exista la această societate o persoană fizică ca acţionari majoritari.

i)Legea minelor nr. 85/2003, adoptată de Parlamentul României în şedinţa comună din data de 19 februarie 1998, semnată de Valer Dorneanu – Camera Deputaţilor – şi Alexandru Athanasiu - Senat, promulgată de preşedintele României, Ion Iliescu, prin Decretul nr. 130 din 17 martie 2003 şi publicată în Monitorul Oficial nr. 197 din 27 martie 2003.

Emiterea unei noi Legi a minelor care să satisfacă pe deplin interesele occidentalilor asupra zăcămintelor aurifere/metalifere din ţara noastră este dovada că regimul Iliescu a continuat infracţiunea de înaltă trădare a interesului naţional în favoarea puterilor occidentale, iniţiată de preşedintele Emil Constantinescu.

Analizând înscrisurile de la punctele c) – i) prin raportarea lor la prevederile Constituţiei 1991, se constată excepţia de neconstituţionalitate/nulitatea juridică absolută a tuturor acestor înscrisuri, motiv pentru care solicit ca demersurile juridice pe care veţi binevoi să le întreprindeţi să aibă ca efect imediat abrogarea de către autorităţile abilitate ale statului român a tuturor acestor înscrisuri, în special a Licenţei de concesiune nr. 47/1999 pentru exploatarea minereurilor de aur şi argint din perimetrul Roşia Montana, ca fiind neconstituţionale, deci ilegale, şi tragerea la răspundere penală a tuturor persoanelor oficiale fizice şi juridice care au elaborat, adoptat şi promulgat ilegal aceste acte normative, comiţând astfel infracţiunile de înaltă trădare şi abuz în serviciu în formă calificată contra intereselor publice, având consecinţe deosebit de grave prin tulburarea interesului naţional.

2. Descrierea succintă a faptelor ce fac obiectul plângerii

Stimată doamnă Procuror General, vă rog să obervaţi că bogăţiile subsolului patriei noastre, în special zăcămintele auro-argentifere, au reprezentat de-a lungul mileniilor mai degrabă un blestem ce n-a adus nicio bunăstare acestui popor, ci, mai degrabă multă sărăcie şi suferinţă cu vărsare de sânge, după cum zis-a poetul: „Munţii noştri aur poartă, noi cerşim din poartă în poartă”. Strămoşii noştri au apărat aceste bogăţii cu preţul vieţii lor, răscoala de la Bobâlna fiind înăbuşită în sânge de către stăpânirea străină/austro-ungară, Horea a fost tras pe roată, Gheorghe Doja a fost înscăunat în mod batjocoritor ca împărat pe un tron de fier înroşit în foc şi i s-a pus pe cap o coroană de fier înroşită în foc, fugarul Avram Iancu, Craiul Munţilor Apuseni, a fost căutat/urmărit până la moarte de stăpânirea habsburgică spre a fi omorât etc etc.

Imediat după Primul Război Mondial, puterile occidentale, în frunte cu americanii, au râvnit şi ele la bogăţiile subsolului românesc.

Pentru a proteja zăcămintele aurifere de lăcomia acestor puteri, Regele Ferdinad a promulgat Legea minelor din 4 iulie 1924, care stipulează în

Art. 1. Sunt şi rămân ale statului în toată dezvoltarea lor, de la suprafaţă până la orice adâncime, zăcămintele substanţelor minerale din care se pot extrage metale, metaloide sau combinaţiuni ale acestora, precum şi zăcămintele combustibililor minerali, bituminele, apele mineralizate în genere şi gaze naturale de orice fel, precum şi bogăţiile de orice natură ale subsolului.

Art. 32. - Concesiunile (de exploatare n.n.) se acordă numai întreprinderilor constituite ca societăţi anonime miniere române ....Capitalul societăţii va trebui să fie suficient pentru exploatarea concesiunii…

Foarte nemulţumiţi de caracterul naţional al Legii minelor din 1924, americanii au trecut la unele forme de represalii economico-financiare asupra României, aşa cum ne face cunoscut Gh. Buzatu în lucrarea O istorie a petrolului românesc, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 1998.

În intervalul 1945-1989 România s-a aflat sub stăpânirea politico-economică a Uniunii Sovietice, care a exploatat intensiv bogăţiile subsolului românesc (petrol, aur, argint, metale şi pământuri rare conexe, în special uraniu etc), sub pretextul plăţii despăgubirilor de război.

Occidentul s-a lins pe bot de accesul la aceste bogăţii până în Decembrie 1989, când Nicolae Ceauşescu, omul Moscovei, a fost „judecat” şi împuşcat în regim de urgenţă.

Potrivit opiniei Partidului Alianţa Socialistă, în decembrie 1989 nu a fost REVOLUŢIE, ci a avut loc o LOVITURĂ DE STAT dată de forţe străine cu complicitatea unor TRĂDĂTORI români şi cu participarea, manipulată, a unor români de bună credinţă, dar extrem de naivi, potrivit http://www.socialistul.ro/index.php/component/content/article/2-articole/198-22-de-ani-de-capitalism

Puterile occidentale au „ajutat” România să se debaraseze de comunism nu din compasiune faţă de poporul român pentru suferinţele îndurate pe timpul regimului comunisto-stalinist, ci din dorinţa morbidă de a pune rapid mâna pe bogăţiile României. Planul de a pune mâna pe bogăţiile României a fost elaborat din timp şi a început să fie pus în aplicare în paşi mărunţi, netransparenţi, după cum urmează:

Primul pas a constat în achiziţionarea ilegală de către puterile occidentale a hărţilor geologice ale statului român contra derizoriei sume de 10.000 dolari, în această acţiune de divulgare/trădare fiind implicat omul de afaceri Ovidiu Tender, după cum ne dezvăluie sursa http://rapcea.ro/2012/01/12/secretele-zacamintelor-de-aur-vandute-pe-10-000-de-dolari/,

După aceea puterile occidentale au convenit în secret cu autorităţile române, trădătoare ale interesului naţional, să procedeze urgent la închiderea tuturor minelor aurifere sub pretextul mincinos că zăcămintele ar fi epuizate, aşa încât continuarea exploatării acestora ar fi nerentabilă din cauză că ar necesita subvenţii consistente din partea statului român. Aşa se face că în intervalul 1990-2006 au fost închise toate minele aurifere, recordul închiderii fiind atins de Guvernul Ciorbea în intervalul 12 decembrie 1996 - 17 aprilie 1998. Întru facilitarea atingerii integrale a acestui obiectiv, în anul 2000, pe timpul Guvernului Isărescu, Banca Naţională a României a declarat public că nu mai cumpără aur de la minele româneşti pe motiv că nu poate avea o rezervă mai mare de aur de 15% din tot ce înseamnă rezervă valutară. Şi cum minele româneşti nu aveau voie să vândă aurul decât Băncii Naţionale, este evident că, în lipsa pieţii de desfacere a preţiosului metal, minele respective au dat faliment şi au fost închise.

(În contrast cu această declaraţie, sursa http://www.kamikazeonline.ro/2011/08/ca-sa-si-demonstreze-buna-credinta-presedintele-basescu-trebuie-sa-desecretizeze-contractul-rmgc/ ne informează că, pe data de 22 august 2011, preşedintele Traian Băsescu a susţinut în cadrul unei emisiuni difuzate de TVR că RMGC trebuie să ajungă să scoată aur, pentru că Banca Națională a României are nevoie să-și completeze rezerva și este datoria sa de președinte să-și pună țara în siguranță).

În aceste condiţii create artificial, companiile străine occidentale s-au oferit să reia exploatarea zăcămintelor aurifere, motivat de faptul că ele dispun de capital, de tehnologii de extracţie şi preparare ultramoderne, precum şi de piaţă de desfacere a metalelor preţioase.

Un impediment major în calea penetrării capitalului străin în industria extractivă românească l-a constituit legislaţia în vigoare, în speţă Legea minelor din 1924 articolele 1 şi 32 citate mai sus, alături de Constituţia României din 1991, articolele 134 şi 135, în vigoare pe timpul regimului Constantinescu. În articolul 134 al. b) din Constituţia respectivă se stipula obligaţia statului român de a proteja interesele naţionale în activitatea economică, financiară şi valutară, la alin. d) se stipula că exploatarea resurselor naturale trebuie să decurgă în concordanţă cu interesul naţional, iar articolul 135 prevedea că „bogăţiile de orice natură ale subsolului (…) fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice, că proprietatea publică aparţine statului (al. 3), că aceasta este inalienabilă şi că poate fi dată în administrare exclusiv regiilor autohtone (al. 5), statul român având obligaţia de a ocroti proprietatea publică (al. 2).

Toate aceste prevederi legale barau satisfacerea intereselor companiilor străine de a pune mâna pe zăcămintele noastre aurifere. Exista riscul ca modificarea Constituţiei, care să satisfacă aceste interese să fie respinsă cu ocazia referendumului de aprobare a Constituţiei. De aceea s-a hotărât de comun acord cu aceste companii străine să se procedeze la eludarea prevederilor Constituţiei 1991 şi a Legii minelor 1924, elaborându-se o serie de legi organice şi alte acte normative neconstituţionale, care să dea satisfacţie acestor interese.

Şi „băieţii deştepţi” din Guvern, de la Parlament şi de la Preşedinţie, consiliaţi îndeaproape de occidentali, au elaborat, au votat şi promulgat în regim de urgenţă, pe vremea trădătorului preşedinte Emil Constantinescu, noua Lege a minelor nr. 68 din 5 martie 1998, prin care s-a acordat şi persoanelor juridice străine dreptul de a pune în valoare prin activităţi miniere resursele minerale ale ţării noastre.

Legea minelor nr. 61/1998 prevede la art. 7 următoarele:

Art. 7. - Resursele minerale se pun în valoare prin activităţi miniere care se concesionează companiilor şi societăţilor miniere naţionale, precum şi persoanelor juridice române sau străine sau se dau în administrare instituţiilor publice de către autoritatea competentă, potrivit prezentei legi.

La sfârşitul textului legii nr. 61/1998 se face precizarea că „Această lege a fost adoptată deCamera Deputaţilor şi de Senat în şedinţa comună din 19 februarie 1998, cu respectarea prevederilorart. 74 alin (1)şiale art. 76 alin. (2) din Constituţia României”, eludându-se astfel eludându-se astfel prevederile art. 134 şi 135 din aceeaşi Constituţie. Parlamentul României se face astfel părtaş la comiterea infracţiunii de înaltă trădare în favoarea unor puteri străine, alături de Preşedenţie şi Guvern.

Art. 74 (al. 1) din Constituţia 1991 prevedea: Legile organice şi hotărârile privind regulamentele Camerelor se adoptă cu votul majorităţii membrilor fiecărei Camere), iar în art. 76 alin. (2) se stipulează: În cazul în care comisia nu ajunge la un acord sau dacă una din Camere nu aprobă raportul comisiei de mediere, textele aflate în divergenţă se supun dezbaterii Camerei Deputaţilor şi Senatului, în şedinţă comună, care vor adopta textul defînitiv cu votul majorităţii prevăzute la articolul 74 alineatele (1) sau (2).

Motivul pentru care legiuitorul a eludat prevederile articolelor 134 şi 135 din Constituţia 1991 rezidă în faptul că articolul 7 din Legea 61/1998, prin care se acorda şi persoanelor juridice străine dreptul de a pune în valoare prin activităţi miniere resursele minerale ale ţării noastre, conţinea dispoziţii contrare prevederilor respectivelor articole, care nu acordau acest drept, alături de articolele 1şi 32 din Legea minelor din 1924. Pentru acest motiv, articolul 54 din Legea minelor nr. 61/1998, Art. 54. - Pe data intrării în vigoare a prezentei legi orice dispoziţii contrare se abrogă, nu nominalizează în mod expres în lista legilor abrogate Legea minelor din 1924 şi articolele 134 şi 135 din Constituţia 1991, ci preferă să utilizeze formularea generală: Pe data intrării în vigoare a prezentei legi orice dispoziţii contrare se abrogă. Desigur, legiuitorilor le-a fost teamă să menţioneze nominativ respectivele acte normative abrogate, având în vedere că, în primul rând, aceste acte normative promovau exclusiv interesul naţional în faţa intereselor străine şi, în al doilea rând, pentru că raportarea la articolele 134 şi 135 din Constituţie ar fi însemnat recunoaşterea publică a faptului că legiuitorul a utilizat abuziv dreptul său de a emite legi în aşa fel încât, printr-o lege organică (în cazul în speţă Legea minelor din 1998), să fie abrogate prevederile constituţionale care-i barau calea spre satisfacerea intereselor companiilor străine. Cinstit ar fi fost ca legiuitorul să modifice mai întâi Constituţia în conformitate cu prevederile articolelor 11, 146, 147 şi 148 din Constituţie, introducând în articolele 134 şi 135 prevederea că dreptul de a pune în valoare prin activităţi miniere resursele minerale ale ţării noastre poate fi acordat şi persoanelor juridice străine, dar legiuitorul a preferat să ocolească această cale legală de modificare a Constituţiei din două motive: 1) demersurile juridice privind modificarea Constituţiei ar fi durat prea mult timp şi 2) exista pericolul real ca poporul să nu aprobe prin referendum această modificare a Constituţiei şi astfel interesele occidentalilor ar fi fost zădărnicite. De aceea legiuitorul a preferat escrocheria legislativă de a se acorda companiilor străine dreptul de a pune în valoare prin activităţi miniere resursele minerale ale ţării noastre făcând uz de o lege organică care eludează prevederile constituţionale ce interzic acest drept.

În concluzie, acordarea dreptului persoanelor juridice străine de a pune în valoare prin activităţi miniere resursele minerale ale ţării noastre nu s-a făcut prin modificarea prealabilă a prevederilor constituţionale, cum ar fi fost normal, ci prin intermediul unei legi organice, ceea ce reprezintă un abuz, un atac criminal pe la spate împotriva Legii fundamentale a României, Constituţia.

În spatele acestei escrocherii legislative se ascunde nevoia guvernanţilor şi a legiuitorului de a crea condiţiile „juridice”, aparent legale, necesare săvârşirii infracţiunii de înaltă trădare (vezi articolele 95 şi 96 din Constituţie), trădare ce constă, în cazul în speţă, în favorizarea exclusivă a companiei străine Roşia Montana Gold Corporation (RMGC) în detrimentul interesului naţional, în sensul că RMGC deţine 80,7% din acţiuni, în timp ce statul român îi revine o redevenţă de doar 2% din valoarea producţiei miniere anuale, corepunzătoare procentului de 19,3% din acţiuni, contrar practicii curente a altor ţări, unde procentele din acţiuni se distribuie, în linii mari, exact invers (adică peste 81% ţării respective şi sub 19% persoanei juridice străine).

Însă faptul cel mai grav rezidă în aceea că interesul naţional al României n-a fost lezat doar prin această repartiţie atât de inechitabilă a procentului acţiunilor, ci, mai ales, prin NEINCLUDEREA în planul de afaceri a veniturilor realizate din vânzarea celorlalte metale tranziţionale conexe: titan, vanadiu, crom, mangan, cobalt, nichel, zirconiu, niobiu, molibden, tecneţiu, ruteniu, rhodiu, paladiu, hafniu, taliu, wolfram, reniu, osmiu, iridiu, platină, galiu, germaniu, telur, tantal, mercur, cadmiu, indiu, staniu, seleniu etc, precum şi a unor elemente incluse în sintagma„pământuri rare şi disperse”, din care fac parte lantanidele: ceriu, prasedim, neodim, prometiu, samariu, europiu, gadoliniu, terbiu, disprosiu, holmiu, erbiu, tuliu, yterbiu, luteţiu, şi actinidele: toriu, protectactiniu, uraniu, neptuniu, plutoniu, americiu, berkeliu, californiu, einsteiniu, fermiu, mendeleeviu, nobeliu, lawrenţiu.

Planul de afaceri al RMGC, conform sursei http://www.rmgc.ro/proiectul-rosia-montana/ economie/planul-de-afaceri-rosia-montana.html, prevede un venit de doar 7,5 mld. USD, realizat din vânzarea celor 300 t aur şi 2340 t argint, cât s-a estimat că s-ar găsi în zăcământ, venit ce ar urma să se împartă între compania canadiană şi statul român, conform procentelor arătate mai sus. Planul de afaceri nu suflă nicio vorbă despre cifra de afaceri realizată de către RMGC din vânzarea metalelor tranziţionale şi a pământurilor rare, a căror valoare am estimat-o în sesizarea din 5 februarie 2012 la astronomica cifră de 3 bilioane 245 miliarde dolari USD şi care revine integral RMGC, potrivit clauze contractuale secrete din Licenţa de concesiune nr. 47/1999.

În cazul în care vi se pare că cifra de afaceri secrete de 3 bilioane 245 miliarde USD este exagerată, vă rog, stimată doamnă Procuror General, să solicitaţi unor experţi geologi cinstiţi şi loiali statului român, să reia calculele pe care le-am făcut eu în Tabelul prezentat în sesizarea din 5 februarie 2012, ţinând cont de gramajul de metale preţioase per tona de minereu, precum şi de preţul de piaţă reactualizat al fiecărui metal tranziţional şi pământ rar conex, preţ pe care eu, la ora actuală, nu-l cunosc cu exactitate decât în parte (adică doar la unele metale), având în vedere că aceste preţuri se schimbă zilnic, de regulă în sens crescător, datorită evoluţiei pieţii. S-ar putea să aveţi astfel surpriza de a constata că suma estimată de mine să fie chiar mai mică decât cea reală. În afară de aceasta, eu am făcut vorbire doar referitor la conţinutul în metale preţioase aferent zăcământului de la Roşia Montana. Dacă se va lua în calcul şi valoarea aurului şi a celorlalte metale conexe de la toate zăcămintele aurifere din vestitul poligon aurifer delimitat de localităţile Caraci- Baia de Arieş- Zlatna- Săcărâmb, cu grupul minier Brad (Musariu-Brădişor-Barza, Valea Morii, Curechi-Hărţăgani, Caraciu), grupul minier Băiţa-Troiţa-Măgura (Băiţa Crăciuneşti, Troiţa-Trestia-Topliţa-Măgura), grupul minier Săcărâmb-Hondol, grupul minier Zlatna (Stănija, Almaş, Haneş, Breaza), grupul minier Bucium (Rodu-Frasin, Vulcoi-Corabia, Boteş), pentru care am înţeles că s-au acordat deja licenţele de concesiune altor opt companii străine (cărora li s-au asociat drept paravan firme precum „Cartel BAU” S.A. Cluj- Napoca, „Foricon” S.A. Deva, jud. Hunedoara, „Comat TRADING” S.A. Bistriţa, jud. Bistriţa Năsăud, cu numai 0,2%), s-ar putea să constataţi cu stupoare că suma făcută cadou acestor companii străine, prin clauzele secrete din licenţele respective, poate să atingă chiar ordinul sutelor de bilioane de dolari. Iar dacă se are în vedere că aceste metale şi pământuri rare conexe, absolut indispensabile industriilor moderne ale prezentului şi viitorului, cum sunt industria electrotehnică, aerospaţială, de comunicaţii, medico-farmaceutică, de armament etc etc, s-ar putea să constataţi că valoarea produselor acestor industrii din ţările occidentale să depăşească ordinul de mărime al trilioanelor de dolari.

Iată deci motivele pentru care consider că toate persoanele fizice şi juridice amintite mai sus, alături de alţi complici pe care urmează să-i identifice organele abilitate ale Procuraturii, se fac vinovate de comiterea infracţiunilor de înaltă trădare prin abuz în serviciu în formă calificată contra intereselor publice având consecinţe deosebit de grave prin tulburarea interesului naţional (fapta funcţionarului public, care, în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţă, nu îndeplineşte un act ori îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o gravă tulburare intesesului naţional, de mărimea şi amploarea celui arătat mai sus).

Alături de cele arătate mai sus, mai menţionez următoarele:

Împotriva Licenţei de concesiune nr. 47/1999 pentru exploatarea minereurilor de aur din perimetrul Roşia Montana, Partidul România Mare a introdus în Parlament o moţiune simplă de cenzură la data de 10 decembrie 2002, semnată de 71 deputaţi. (Sursa: http://www.cdep.ro/pls/steno/steno.stenograma?ids=5367&idm=11&idl=1

În această moţiune de cenzură, Partidul România Mare a ridicat problema monopolului asupra dreptului de exploatare a zăcămintelor aurifere din ţara noastră, arătând că Licenţa de concesiune nr. 47/1999 este neconstituţională/ilegală, întrucât lezează grav interesul naţional al României în favoarea companiei canadiene Roşia Montana Gold Corporation.

Deputatul Alexandru Sassu de la Partidului Democrat, care era atunci partid de guvernământ, a dat la această problemă în cuvântarea pe care a ţinut-o în Parlamentul României următorul răspuns, citez:

“Din punctul nostru de vedere, din punctul de vedere al membrilor Grupului parlamentar al Partidului Democrat, lucrurile sunt foarte clare: respingem total această teză, care, în opinia noastră, este anacronică, total în contradicţie cu concepţiile şi legislaţia europeană, dar, mai ales, periculoasă prin consecinţe. Am spus permanent şi am susţinut şi la dezbaterile generate de modificarea Constituţiei României faptul că concesionarea exploatării resurselor româneşti nu trebuie să fie legată de cetăţenia celor care o fac.

Ceea ce cer deputaţii Grupului parlamentar al PRM, menţinerea monopolului de stat asupra exploatărilor zăcămintelor, este inacceptabil şi este în totală contradicţie cu directivele Uniunii Europene. Din punctul nostru de vedere, acest lucru nu poate fi acceptat!

Acest lucru, practic, reprezintă, într-un fel sau altul, o revenire la un slogan de tipul: "Nu ne vindem ţara!", care părea demult apus şi care este în totală contradicţie cu traseul european pe care România a pornit, cel al integrării în structurile europene şi euroatlantice, cu concepţiile europene de integrare şi cu necesităţile României de a încuraja investiţiile străine. Această moţiune dovedeşte faptul că în cazul Partidului România Mare există o diferenţă extrem de mare între ceea ce susţine public, în cazul nostru, integrarea europeană, şi ceea ce face practic - respingerea concepţiilor şi valorilor europene.

… Partidul Democrat, reafirmându-se pe această cale, ca susţinător al integrării europene reale a României - nu numai în vorbe, ci şi prin adoptarea valorilor europene - va vota împotriva moţiunii simple înaintate de membrii Grupului parlamentar al PRM. Vă mulţumesc”

Să vedem care sunt concepţiile şi valorile europene şi euroatlantice despre care se face vorbire aici. Acestea sunt, în linii mari, următoarele:

Ţările occidentale europene şi euroatlantice au o părere foarte înaltă despre ele însele, pretinzându-se posesoarele celei mai avansate civilizaţii după care suspină şi la care râvneşte tot restul ţărilor de pe mapamond, inventatoarele principiilor democratice şi promotoarele acestor principii pe plan mondial, fapt ce le dă dreptul să se erijeze în postura de jandarmi şi jefuitori internaţionali.

Numai că ţările care aspiră şi cer să fie primite în structurile europene şi euroatlantice, printre care se numără şi ţara noastră, nu înţeleg că primirea lor în aceste structuri nu se face pe picior de egalitate cu ţările occidentale, ci se face prin impunerea de către acestea a unor condiţii care le transformă în colonii „bananiere” similare ţărilor din lumea a treia şi a patra.

Salariaţii români angajaţi la companiile străine care au investit în ţara noastră primesc salarii de cca 10 ori mai mici decât omologii lor din ţările occidentale, fapt ce i-a determinat pe români să emigreze în proporţie de masă în ţările occidentale. Acolo românii sunt trataţi, de regulă, ca sclavi, sunt etichetaţi de austrieci cu apelativele de „ciori”, sunt consideraţi de olandezi hoţi, „sălbatici înapoiaţi şi proşti”/având un coeficient de inteligenţă redus, iar sentimentele pe care occidentalii le nutresc faţă de români sunt, de regulă, cele de ură şi dispreţ. Raporturile sociale nu se află, deci, pe picior de egalitate, ci seamănă mai degrabă a fi de tip neonazist.

La rândul meu, m-am întrebat: care hoţi sunt mai mari: românii sau occidentalii? Iată, românii, cel puţin în istoria lor bimilenară, n-au dus niciodată războaie de cotropire şi n-au jefuit niciodată bogăţiile altor popoare, pe când romanii, antecesorii italienilor din ziua de azi, în urmă cu cca 1900 de ani au trecut Dacia prin foc şi sabie şi au sustras de aici cca 480 tone de aur, în afară de alte bogăţii şi produse (argint, produse agricole, sclavi etc). Imperiului austro-ungar (1492 -1918 d. C.), instituind asupra populaţiei din Transilvania unul din cele mai aspre regimuri de asuprire socială, a sustras de aici cca 540 t de aur, iar în prezent, ajutaţi de nişte trădători de ţară şi de neam, ne-au furat, printre altele, petrolul şi majoritatea băncilor. Toate acestea dovedesc că NU ROMÂNII DIN ROMÂNIA AU INVENTAT HOŢIA.

Euroatlanticii (americanii şi canadienii) nu vor să se lase nici ei mai prejos. În timp ce Occidentul îi acuză pe români că sunt hoţi şi corupţi, motiv pentru care îi sancţionează monitorizând de mai mulţi ani clauza pe justiţie şi refuzând să ne primească în Spaţiul Shengen, directivele Uniunii Europene, la care face referire deputatul Alexandru Sassu de la grupul parlamentar al Partidului Democrat, trasează sarcini companiilor occidentale să corupă factorii decizionali din România spre a comite infracţiunea de înaltă trădare prin încălcarea prevederilor constituţionale în vederea obţinerii aprobării de a linge ultimele rămăşiţe de aur şi, mai ales, de celelalte metale preţioase conexe care au rămas neextrase în perimetrele aurifere ale Munţilor Apuseni, având în vedere că valoarea economică a acestora din urmă este incomparabil mai mare decât valoarea aurului şi argintului. Deci dacă planul de producţie al RMGC a luat în calcul doar producţia de aur şi argint, estimată de canadieni la cca 5,5 mld. USD, despre valoarea de cca 3 bilioane 245 miliarde de dolari SUA a celorlalte metale preţioase conexe nu se suflă o vorbă în Licenţa de concesiune nr. 47/1999, afară de precizarea că toate aceste metale conexe revin gratuit Companiei canadiene. Infracţiunea de înaltă trădare rezidă în faptul că întreaga această sumă a fost făcută cadou RMGC, potrivit clauzei secrete din Licenţa de concesiune nr. 47/1999.

Şi atunci vă intreb, stimată doamnă Procuror General: care sunt hoţii cei mai mari: românii emigraţi în Occident, care fură şi ei acolo o lebădă pe lac, sau un telefon mobil, sau o pereche de adidaşi etc etc, sau euroatlanticii care fură din România aur galben, aur negru, aur verde, aur cenuşiu şi multe altele, în cantităţi uriaşe, a căror valoare atinge ordinul de mărime al bilioanelor şi trilioanelor de dolari?

Probabil că la aceste „concepţii europene” de integrare a României în structurile europene şi euroatlantice, probabil că la aceste directive ale Uniunii Europene, care au stabilit traseul european de integrare în structurile europene şi euroatlantice pe care trebuie să-l urmeze România, probabil la acest mod de încurajare a investiţiilor străine în ţara noastră s-au referit, în luările lor de cuvânt, parlamentarii din axul puterii, când au susţinut că moţiunea de cenzură introdusă de PRM trebuie respinsă întrucât este „anacronică, total în contradicţie cu concepţiile şi legislaţia europeană, dar, mai ales, periculoasă prin consecinţe”

Şi tot la aceste „concepţii europene”, „valori europene”, „directive europene” şi „trasee prestabilite de Uniunea Europeană, pe care România trebuie să le urmeze pentru a încuraja investiţiile străine din ţara noastră” cred că s-a gândit şi d-l deputat Marcu Tudor de la PRM, atunci când, invitat fiind să ia cuvântul în plenul adunării parlamentare, a refuzat, motivând că îi este silă să vorbească despre toate acestea şi invitând parlamentarii din arcul guvernamental al puterii să restituie mita şi şpaga pe care au primit-o pentru a promova Licenţa de concesiune nr. 47/1999.

În acest sens, deputatul Văsălie Moiş arată:

“De la început, dorim să facem precizarea că nu ne opunem reformei şi restructurării economiei, intrării ţării în circuitul economic mondial, investiţiilor străine prin care se face o infuzie de capital şi se creează locuri de muncă, din contră, le susţinem, conştienţi că, în era globalizării, izolarea României ar echivala cu ştergerea ei de pe hartă. Pe de altă parte, însă, consecvenţi cu programul nostru, suntem împotriva devalizării patrimoniului naţional, cu scopul umplerii buzunarelor unor aventurieri străini, care nu au alt merit decât acela că au ştiut să-şi atragă complicitatea unor guvernanţi, oricând gata să-şi vândă conştiinţa pentru un blid de linte sau pentru 30 de arginţi. Aranjamentele juridice, un fel de "specialitate a casei", s-au făcut în cel mai pur stil dâmboviţean, aruncându-se praf în ochii opiniei publice şi ai mass-media, încălcându-se prevederile legale cu privire la acordarea şi transferul licenţei de exploatare a zăcămintelor auro-argentifiere. Condiţiile şi modalitatea de desfăşurare a afacerii au fost, probabil, stabilite în cursul vizitei celor implicaţi în Canada, pe banii şi la invitaţia concesionarului, făcându-se publice doar simulaţiile, nu actele reale”.

Deputatul Lucian Augustin Bolcaş dezvăluie că:

“Patronul societăţii "Gabriel Resources Ltd" "i-a invitat" pe Nicolae Stăiculescu, secretar de stat la Ministerul Industriei şi Comerţului, Adrian Şerban, consilier prezidenţial, şi Nicolae Stanca, prefectul judeţului Hunedoara, să facă o vizită "de documentare" în Canada. Întîmplător sau nu, după întoarcerea delegaţiei din călătoria "de documentare" au fost semnate, imediat, cu o grabă suspectă şi cinică, actele pentru transferul licenţei de concesiune a zăcământului aurifer”.

Despre faptul că Preşedintele Traian Băsescu, împreună cu alte partide politice, ar fi fost sponsorizaţi în campaniile lor electorale de către compania Gold Corporation pentru a promova ulterior interesele acesteia, există mai multe surse de informaţie care vorbesc despre „cel mai grav caz de lobby si coruptie politica”, precum: http://www.ziare.com/articole/sponsorizare+gold+corporation+rosia+montana,

Despre Vasile Frank Timis, părintele Societăţii Comerciale RMGC, există mulţime de surse de informaţii pe internet care dezvăluie că acesta ar fi un “infractor de profesie de talie internaţională”, spre a se adeveri despre guvernanţii României zicala: Spune-mi cu cine umbli ca să-ţi spun cine eşti.

Moţiunea de cenzură introdusă împotriva Licenţei de concesiune nr. 47/1999 a fost respinsă prin votul grupului parlamentar din arcul guvernamental al puterii, contrar prevederilor constituţionale de la articolele:

Articolul 2 (1): Suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentaive, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum. (2) Nici un grup şi nici o persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu.

Articolul 8 (2) :Partidele politice se constituie şi îşi desfăşoară activitatea în condiţiile legii. Ele contribuie la definirea şi la exprimarea voinţei politice a cetăţenilor, respectând suveranitatea naţională, integritatea teritorială, ordinea de drept şi principiile democraţiei.

Articolul 11 (3): În cazul în care un tratat la care România urmează să devină parte cuprinde dispoziţii contrare Constituţiei, ratificarea lui poate avea loc numai după revizuirea Constituţiei.

Vă rog să observaţi, stimată doamnă Procuror General, că, în timp ce Preşedintele României poate fi pus sub acuzare pentru înaltă trădare şi, în consecinţă, poate fi suspendat din funcţie potrivit prevederilor articolelor 95 şi 96 din Constituţia României, asupra parlamentarilor nu se pot întreprinde demersuri juridice asemănătoare, întrucât aceştia beneficiază de imunitate parlamentară potrivit prevederilor articolului nr. 72 din Constituţie, care stipulează la alin. (1) Deputaţii şi senatorii nu pot fi traşi la răspundere juridică pentru voturile sau pentru opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului. (2) Deputaţii şi senatorii pot fi urmăriţi şi trimişi în judecată pentru fapte care n-au legătură cu voturile sau opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului (….).

Aşadar, deputaţii şi senatorii pot să-şi exprime public oricâte opinii şi oricâte voturi prin care pot provoca grave leziuni interesului naţional al României, deci pot săvârşi liniştit infracţiunea de înaltă trădare, întrucât nu există nicio posibilitate juridică de a fi traşi la răspundere penală pentru comiterea acestei infracţiuni, deputaţii şi senatorii beneficiind de privilegiul imunităţii parlamentare absolute legat de acest aspect al activităţii lor.

Vă rog, stimată doamnă Procuror General, să observaţi că articolul 72 din Constituţie se află, astfel, în contradicţie ireconciliabilă cu articolul 16 din Constituţie, care prevede :

(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.

(2) Nimeni nu este mai presus de lege.

Faptul că parlamentarii sunt zei şi dumnezei care nu pot fi traşi la răspundere penală pentru voturile lor, prin care încalcă Constituţia spre a face legi pentru infractorii naţionali şi internaţionali, ar putea fi explicat doar prin ipoteza că aceştia nu sunt cetăţeni ai României, nici cetăţeni ai Planetei Pământ, ci sunt, probabil, entităţi venite pe Pământ din alte Universuri Paralele, din Alte Dimensiuni ale Existenţei, extratereştri reptilieni a căror conştiinţă este formată doar din două componente: cea raţională, pe care o folosesc exclusiv pentru a gândi răul, şi cea volitivă, de care fac uz doar pentru a pune în practică răul gândit. Lor le lipseşte complet componenta afectivă a conştiinţei, ceea ce-i face să nu aibă niciun pic de compasiune faţă de victimele terestre ale hoţilor şi jefuitorilor de tot felul, pe care-i protejează, în timp ce poporul este supus la un regim extrem de sever de austeritate, ce coboară pentru cei mulţi sub pragul subzistenţei.

Sursa http://infoportal.rtv.net/articol~din-politica~info-193231~presedintele-demolator-cu-sandramaua-in-cap.html ne informează că preşedintele Traian Băsescu a afirmat despre Parlamentul României că acesta este "şandrama" populată cu "oameni politici care fac legi pentru infractori". Iar în sursa http://www.nouarepublica.ro/1989-si-blestemul-fesenismului-sa-ne-luam-tara-inapoi/ se fac următoarele afirmaţii:

“Structurile statului sunt formale, decidentii indatoreaza natia română pentru mai multe generatii, patriotismul e aproape inexistent în rândurile celor de la putere, care fac ce-i taie capul: se imbogatesc, vind ce a mai ramas,dau câştig la licitatii doar celor care “marcheaza banu”. Vin la tv si ne mint in faţă, apoi fac doar ce vor ei! Parlamentul este o SANDRAMA, unde parveniţii neamului, în complicitate cu traseistii politici ghidati doar de mirosul ciolanului, au ridicat hoţia la rang de normă de urmat. Nimic nu se mai dezbate, cei care mai vorbesc sunt luati in râs, PUTEREA FACE DOAR CE VREA! Raspunde cineva? Nimeni!”

Stimată doamnă Procuror General, vă rog să observaţi că Parlamentul României din anul 1924 era alcătuit din 134 deputaţi şi 68 de senatori (în total, 202 parlamentari) şi, cu toate acestea, era capabil să voteze legi care să protejeze interesul naţional, aşa cum este Legea minelor din 1924. Actualul Parlament al României are 459 parlamentari, din care 322 deputaţi şi 137 senatori (4,34 senatori/judeţ x 41 judeţe), raportat la 19 milioane locuitori. Senatul SUA are 2x50 state = 100 senatori şi 435 reprezentanţi în Cameră, raportat la un număr de 308,7 milioane de locuitori. Mă întreb de ce are România nevoie de un număr atât de mare de paraziţi care beneficiază de salarii şi de privilegii nemaipomenite, care chiulesc de la şedinţe spre a se ocupa de interesele personale, astfel că legile de interes naţional ce ar trebui adoptate în regim de urgenţă, zac cu anii prin sertare, în timp ce legile care-i favorizează pe infractori sunt adoptate cu maximă urgenţă, de exemlu, legile la care face referire prezenta sesizare? De ce o ţară mică ca a noastră are nevoie de un număr atât de mare de „balauri care sug sângele poporului” şi de trădători de ţară şi de neam? În referendumul din 2009 poporul român a votat Parlament unicameral cu un număr de max. 300 parlamentari, dar modificarea Constituţiei nu s-a produs nici în actuala legislatură şi nu se va produce, probabil, nici în legislatura viitoare. Astfel înţeleg „aleşii poporului” să înfăptuiască „voinţa poporului” pe care pretind că o reprezintă. Cum să renunţe zeii şi dumnezeii la salariile şi privilegiile lor şi la şansa lor de îmbogăţire ilicită prin afaceri oneroase?

Am arătat toate acestea pentru a oferi încă un exemplu prin care demonstrez că pentru dumnezeii din Parlament, pentru guvernanţi şi pentru Preşedintele României „respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor” nu este obligatorie, cum se stipulează în articolul 1 (5) din Constituţie, ci este neobligatorie, Constituţia ne fiind altceva decât cur-papyr-ul acestora, este paravanul sub care se ascunde dictatura hoţilor, a corupţilor şi a jefuitorilor care vor să inducă lumea în eroare precum că România ar fi un „stat de drept, democratic şi social …”, după cum se stipulează în mod mincinos în articolul 1 (3) din Constituţie.

Stimată doamnă Procuror General, sper că am reuşit în linii mari să răspund solicitării Dumneavostră de a proceda la „descrierea faptelor care formează obiectul plângerii, indicarea făptuitorilor şi a mijloacelor de probă”. Dacă vă mai pot fi de folos cu ceva, vă stau la dispoziţie oricând.

Trăim momentul istoric al cumpenei apelor, când ori se va interveni grabnic pentru restabilirea ordinii de drept, ori România va fi lăsată să se prăbuşească pe termen lung în abisul distrucţiei datorate corupţiei şi fărădelegilor comise la nivelele cele mai înalte. Vă rog să constataţi că pentru opinia publică stresul generat de faptul că la conducerea ţării se află interlopi trădători de ţară şi de neam a atins cote de-a dreptul insuportabile. De aceea, pe umerii Dumneavoastră apasă o mare responsabilitate şi o grea răspunedere. Sunteţi singura persoană care, în virtutea înaltei funcţii pe care o deţeneţi, mai poate face ceva pentru a salva România de la dezastrul economico-social total pe care l-au plănuit şi-l pun în aplicare puterile străine împreună cu guvernanţii noştri trădători de ţară şi de neam, în condiţiile în care se trâmbiţează (sper că nu demagocic) pe toate canalele mass-media că, în prezent, Justiţia din România este absolut independentă în sensul că asupra sa nu se mai exercită absolut nicio influenţă din partea sferei politice. Vă rog să urmaţi exemplul Germanie, care a declanşat recent o vastă campanie de eradicare a corupţiei de la nivelul cel mai înalt, începând cu Preşedintele Germaniei, Christian Wulff. Dacă la germani se poate, trebuie să se poată şi la români.

Vă urez, stimată doamnă Procuror General, mult succes în activitatea Dumneavoastră de a oferi generaţiilor viitoare o Românie curată, fără trădători, fără hoţi şi fără corupţi.

Cu deosebită stimă şi respect,

Nicolae Kreis

20 martie 2012